#kadosh- cuvântul ce-mi răsună în minte de câteva săptămâni...
Pusă deoparte pentru un scop anume, sfințită, curată...
Îmi scutur sufletul de praf, îmi încalț mintea în bocancii rupți și
plec în mersu-mi ruginit să caut fericirea- și-am găsit-o pe furtună.
Oare câte clipe pierdute-n vânt, ascunse-n gând la asfințit m-au dus tot mai departe de Tine?
Mi-ai spus că fericită voi fi eu, atunci când în smerenie și reverență, îmi văd inima desculță și nevoia mea de Cer...
Pusă deoparte, sfințită și insuficientă pentru mine. Doar Tu îmi poți
umple inima și mă faci tare, înțeleaptă și rezistentă, arătându-mi că EU
NU SUNT NIMIC, ci Tu ești TOTUL.
... Fericită atunci când plâng și zăgazurile izvoarelor sufletului meu
sunt dărâmate, proșternându-mi inima în fața Celui Ce știe totul,
cunoscându-mi păcatul și vina, lacrimile și durerea și totuși…
Iubindu-mă mai mult, mângâind acest TOT al meu, sângerând.
... Fericită atunci când mi-e foame de Tine, de neprihănire și Cuvânt
și mi-e gâtul uscat după Apa Vieții, Duhul Sfânt. Cum altfel ar putea
avea Cerul inimii mele răsărit și cum altfel îmi voi acorda corzile după
armonia îngerilor?
... Fericită voi fi eu, atunci când blândă,
milostivă și împăciuitoare, voi împrăștia în jurul meu dragostea care
vine de la Cel ce-mi alimentează viața.
Vorbe dezghețate, purtate pe aripi de Hristos ce dau speranță, viață, vindecare și nu doar cioburi sparte, fără sens.
... Fericită voi fi eu atunci când, în universul plin de plumb, Te voi
alege pe Tine, cu ochii pironiți spre răsplătire, atunci când voi fi
prigonită, și-i voi iubi pe cei ce-s amăgiți în valuri de nisip...
Inima-mi va fi curată și fericită. Frumoasă și sfințită, fiică de Rege,
pusă deoparte pentru un scop anume- să Te văd și să Te onorez pe Tine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nice one ...
RăspundețiȘtergereMiss'd reading beautiful stuff from a sensitive person!!!
Keep going :)
Frumos spus..
RăspundețiȘtergere