Uita-te la munte...

Uita'te la munte, Copile, cu bagare de seama. E atât de înalt, măreț, de neclintit.. Si privelistea din vârful lui îți taie respirația. E atât de înălțător să fii acolo sus, sa privești problemele ca pe niște pietricele mici, ce ti'au rămas in urma si poate ti'au incetinit putin urcarea, sau poate te'au făcut mai puternic... 
Dar uită'te la munte de jos, când o singură potecă te poate duce sus, și știi că e cea mai abruptă. Ai vrea să alegi potecile line,  unde nu v'a trebui sa urci in genunchi- dar dacă nu te va duce Acolo? Nu'ti uita destinația si poate căutând să'ți ușurezi drumul vei pierde destinația... Vei pierde bucuria regăsirii... E greu drumul... Îl urc in genunchii sangerandu-mi, rezervele de apă aproape s'au terminat, dar știu că va duce Acolo.Oare cât mai e până găsesc un izvor?

E atât de frumoasă marea... Cu valurile ei sălbatice îmbrațisând Cerul. Aș vrea sa fiu și eu acolo... Unde cerul și marea devin una... Am plecat în larg... Orizontul pare așa departe dar nici țârmul cu a lui siguranță nu'l mai văd. Va trebui să înfrunt furtuna, norii și ploile, dar îmi voi pironi ochii spre Răsplatire. 

Un singur lucru cer în călătorie. Să fii Tu în mine. Atunci marea va părea potolită, si norii mai ușori... muntele mai mic, poteca mai ușoară și sufletu'mi însetat va fi Săturat!