Pilda fiicei pierdute

Alerga plângând însoţită de cântecul surd al ploii. Spera ca picaturile de ploaie, zgomotul facut de acestea o vor face să îşi uite gândurile. Era atât de obosită de ceea ce devenise. Şi-ar fi dorit să îşi cumpere un suflet nou. Sau să facă schimb de inimi cu primul călător pe care îl zărea. Sufletul îi era zdremţăluit şi nu ştia încotro să apuce sau unde o vor duce paşii. Singurătatea o facea să ajungă mai repede în disperare şi povara din inimă abia îi dădea voie să respire. Poate că o inimă de gheaţă i-ar fi putut fi salvare. Căzu în genunchi şi continuă să plângă până oboseala din trupul ei mic îşi spuse cuvântul şi adormi. Începu să viseze că era într-un palat uriaş, unde îngerii cântau necontenit, plini de bucurie şi zâmbet. Curioasă, începu să exploreze palatul. Călca uşor pe drumuri pline de aur şi mărgăritare conduse de cântece. Fusese invitată la masă- la masă cu Împăratul.  Era nedumerită de ce ea, şi cine este acest împărat. Îngerii au îmbracat-o în rochie de sărbătoare şi au condus-o pe aripi în locul unde urma să se întâlească pe Împăratul .Unul din îngeri i-a spus „Fiică de Rege”. Începu să chicotească . Gândi că au greşit persoana, şi că nu este ea cea căutată dar se v-a bucura de această experienţă până va fi demascată. Ajunsese la locul cu pricina. Împăratul o strigă pe nume şi un sentiment de pace îi năvăli în suflet. Împăratul o luă în braţe, începuse să plângă şi îi spusese cât de dor i-a fost de ea şi că a aşteptat-o cu lacrimi. Copila nu mai înţelegea nimic . Îi spusese că cu atâta dragoste i-a vegheat paşii, că fiecare zi aştepta ca ochii ei să se îndrepte spre Cer, să-i strige ajutorul, să-L recunoască ca Tată. Dar nu, nu a obosit. A plâns cu ea în slăbiciunile ei, i-a legat rănile de atâtea ori, a mângâiat-o atunci când era căzută şi i-a dat din nou puteri să meargă mai departe. I-a fost atât de dor de ea. Îi spusese că urma să se trezească şi că îi va da ca semn curcubeul şi liniştea din suflet. Nu-i cerea decât să îi spună TATĂ şi să stea de vorbă cu EL. Avea să o îndrume , să o călăuzească, să îi ofere dragostea de care avea atât de multă nevoie. Copila începu să plângă de bucurie, îl îmbrăţisă şi îi spusese pentru prima dată TATĂ. Se trezi. Iată că curcubeul era pe Cer. Îşi stersese lacrimile cu hainele-i pline de noroi şi un zâmbet începu să îi schiţeze pe faţă. Avea să trăiască o viaţă nouă- ca o adevărată fiică de Rege şi să-i răsplătească bunatatea.